marți, 13 decembrie 2011

Castigatoarele concursului de machiaj

Hello Girls,

Stiu ca multe dintre voi asteapta rezultatele concursului de machiaj dar simt nevoia sa va spun ce a insemnat acest concurs pentru mine.
Am fost extrem de fericita cand am stabilit colaborarea cu Cosmetic-Style si cand am aflat ca vor sa sponsorizeze concursul cu cele 3 premii. Am avut mari emotii cand am vazut ca mai erau 3 zile de concurs si nu se inscrisesera cele 13 concurente, cat era obligatoriu pentru ca concursul sa fie valid, dar asta s-a rezolvat repede sambata. :)

Am incercat sa scriu regulile cat mai concis pentru a nu crea nelamuriri. Asta nu mi-a iesit foarte bine pentru ca am uitat sa specific in postare ca nu accept decat un machiaj per persoana, iar aici o s-o amintesc pe Issabell Vircan, care a trimis doua machiaje la diferenta de 1 zi si nu am putut sa ii accept decat prima intrare deoarece aceasta era deja postata pe Facebook SI a mai fost o concurenta careia i-am raspuns la comentarii ca nu are voie sa participe decat o data. Imi pare foarte rau ca s-a creat aceasta confuzie.

Apoi au fost cele 3 fete care nu au respectat prima regula, cea cu foicica de hartie pe care sa scrie "The Fashion Jewels", dovada ca acel machiaj a fost facut in perioada desfasurarii concursului, pentru concurs. Le-am anuntat imediat ca lipseste poza respectiva dar nici una nu a putut remedia situatia. Fiecare dintre cele 3 fete au mai incalcat minim o regula, asa ca intrarile lor nu au fost acceptate. Imi pare rau fetelor, v-am spus asta si in mailurile private.

Vreau sa va spun ca este foarte greu sa jurizezi un astfel de concurs, fara sa vrei esti subiectiv si nu poti sa nu alegi ce-ti place tie, indiferent de parerea altora. M-am consultat cu mai multe persoane si toti am avut pareri diferite in privinta castigatoarelor, asa ca o sa aleg exact ce mi-a placut mie, machiajele care mi-au transmis putin din atmosfera Craciunului de fiecare data cand le-am vazut. Credeti-ma ca am si visat machiajele, de atatea ori le-am studiat.
Au fost machiaje foarte frumoase, care mi-au placut mult, si bineinteles ca aici ma scuz cu faptul ca nu pot oferi premii pentru toate fetele. Din pacate, la orice concurs exista castigatori si necastigatori.

Va multumesc din suflet tuturor celor care v-ati inscris, stiu ca ati muncit mult la machiaj si la poze si stiu ca ati facut-o cu emotie. O sa incerc sa ma revansez fata de voi pe viitor, daca mi se va oferi ocazia.


Iar acum, lista castigatoarelor:
Locul 1 - Loredana

Locul 2 - Anda Apostol

Locul 3 - Diana Hasca
 Va rog sa-mi trimiteti datele voastre in maxim 24 de ore (nici un minut in plus), pentru a le transmite celor de la Cosmetic-Style, altfel voi fi nevoita sa aleg alte castigatoare.

Va multumesc inca o data tuturor celor care ati participat si va pupacesc pe toate! :*


31 de comentarii:

blondiegirlrr spunea...

Pe ce baza au fost alese castigatoarele? De ce nu au fost postate toate pozele trimise de fiecare participanta in parte? Nu vreau sa fiu rautacioasa, dar mi se pare nedrept rezultatul. Cred ca nu sunt singura care gandeste asa. In fine, concursul asta m-a facut sa imi doresc sa nu mai particip vreodata la chestii de genul. Cel putin nu pe blogul tau.

Elascumpik23 spunea...

sincer si mie mi se pare nedrept, nu prea se vede mare lucru din machiaj in aceste poze:)

Elascumpik23 spunea...

ma asteptam sa fie honey bunny pe primul loc sau 2 :)

Just_Me spunea...

Machiajul ei a fost intr-adeva superb, dar nu a respectat tema Craciunului. Mie nu mi-a dat nici o clipa senzatia ca este legat de Craciun si crede-ma ca l-am analizat de zeci de ori. Dupa cum am spus in postare, am ales machiajele si pozele care MIE mi-au dat sentimentul de Craciun. Imi pare rau ca nu sunteti toate de accord cu mine, dar de data aceasta eu am avut dreptul de veto. :(

Just_Me spunea...

Fiecare concurenta stie ca s-a publicat o singura poza de la toate concurentele, asta a fost specificat de la inceput. Eu am judecat in functie de toate pozele trimise de concurente,dupa cum am spus si ieri pe Facebook. Nu a fost un concurs cu like-uri, castigatoarele le-am ales eu, in functie de ce am scris mai sus in postare.

Darkflayer spunea...

felicitari fetelor.deci eu ti-am raspuns la e-mail asa ca nu iti face griji.fiecare greseste.

Just_Me spunea...

Ai citit postarea mea? Castigatoarele au fost alese in functie de ce mi-a placut mie (am specificat clar in concurs ca eu voi alege castigatoarele), nu a fost un concurs cu like-uri. Am scris si mai sus ca le-am ales pe cele care mi-au transmis cel mai mult din tema concursului, si anume "Craciunul".
Am scris in postarea concursului ca va fi publicata o singura poza, pe care doriti voi s-o public. Am facut asta pentru transparenta, pentru ca am vrut sa stiti cate concurente sunt inscrise si ce fel de machiaj au trimis. Nu am ales sa postez toate pozele pentru ca nu avea sens, castigatoarele tot eu le ageleam, nu se vota.
Imi pare rau daca te-am dezamagit in vreun fel, nu am vrut sa dezamagesc pe nimeni pentru ca stiu ca toate ati muncit la fel de mult.

Just_Me spunea...

Multumesc, Issa! Sper sa ma revansez fata de tine in viitorul apropiat :*

Honeÿ Bunny spunea...

M-a amuzat, sincer, postarea aceasta.... Scuza-ma ca te intreb, imi esti draga, dar totusi ... tu ai tinut cont de elementele decorative, sau de machiaj ? :)))

Honeÿ Bunny spunea...

Eu iti spun parerea legata de machiajul meu, ma abtin de la alte comentarii asupra machiajelor fetelor castigatoare, in conformitate cu ce ai spus tu mai sus.
Machiajul meu s-a bazat pe culoarea verde, culoarea bradului de Craciun-simbolul Craciunului, pe sclipiciul, care simbolizeaza luminite, globulete , inramat intr-un cadru inchis pentru a pune in valoare mai bine elementele din centrul machiajului specificate mai sus si pentru a fi purtat in seara de Craciun.
In al doilea rand as vrea sa specific ca eu nu am rugat pe absolut nimeni sa dea like pozei mele, stiam foarte bine ca nu este un concurs bazat pe like-uri(am vazut ca ai facut referire mai sus), iar lumea care a dat like a dat pentru ca le-a placut :).

Just_Me spunea...

Ma bucur ca iti sunt draga, sincer si mi-a placut foarte mult machiajul tau (foarte mult), dar am cosiderat ca nu se incadreaza in viziunea mea despre Craciun. Machiajele fetelor care au castigat au folosit culorile care eu le consider specifice Craciunului si anume verde, auriu, rosu. O sa continui sa ma justific in fata tuturor care intreaba si sa repet ca am ales machiajele care mi-au adus putin din atmosfera Craciunul. Am specificat ca o sa aleg eu castigatoarele si asta am facut. Mai mult nu pot sa spun. Te pup si sper sa iti fiu draga in continuare. :*

blondiegirlrr spunea...

Exact aceeasi senzatie am avut-o si eu in legatura cu elementele decorative. Si tocmai eu care am folosit cel mai mult verde (si rosu) :-j nu am avut niciun farmec. Iar machiajul tau, honey Bunny mi s-a parut superb

Just_Me spunea...

A fost un machiaj superb, dar nu mi-a trezit deloc sentimentul acestei sarbatori. La faza cu like-uri am vrut sa scot in evidenta ca nu am premiat machiajele cele mai apreciate de ceilalti, ci pe cele care mie mi-au inspirat Craciunul. N-am vrut sa fiu brutala si sa spun ca gusturile nu se discuta.

Diana Hasca spunea...

Multumesc mult pentru premiu.Ti-am trimis mail cu datele mele.Te pup.

Catallina spunea...

Auleeu, ce suparate sunt fetele!! Ce discutii:D!! Eii, fiecare cu ce machiaj ii place!! Eu ma bucur pentru cele 3 care au castigat si sa foloseasca cu drag produsele!

Just_Me spunea...

Asa e, sunt suparate pentru ca nu avem aceleasi gusturi. Ma bucur ca sunt si concurente care se bucura pentru castigatoare.
Pupici :*

Just_Me spunea...

Cu multa placere. Te pup :*

Trabook spunea...

Nu vreau sa ma bag in polemici sau alte asemenea dar sa fiu complet sincera, am fost socata cand am vazut castigatoarele. Am senzatia ca aproape toata lumea este de aceeasi parere. Este o alegere total subiectiva, dar chiar si asa, imi permit sa spun ca in afara de Anda Apostol care are totusi un machiaj ok (Locul 2), erau cateva machiaje foarte frumos realizate si in tema si inclusiv cu culorile care iti inspira Craciunul tie (rosu, verde, auriu). Personal, avand in vedere poza castigatoarei locului 1, nu cred ca din celelalte ai putut vedea mai bine machiajul. Dar fie, parerea mea e parerea mea, tu probabil ma vei contrazice, dar pe viitor zic sa ai grija cu chestiile astea ca dau de gandit si iti pierzi din cititori...

Just_Me spunea...

Draga mea, imi pare rau ca nu sunteti de accord cu decizia mea. Da, am fost subiectiva pentru ca nu puteam sa aleg altceva decat ce imi place mie. Tu ai fi ales ceva ce nu era pe placul tau? Nu cred. Fiecare dintre voi ati fi ales ce v-ar fi placut voua
Crede-ma ca pozele cu machiajele de aproape au fost clare si nu am ales pentru decor. Am ales ce mi-a placut.
Daca gusturile mele in privinta machiajelor de Craciun va duce la diminuarea numarului de persoane care ma urmaresc, nu cred ca cele ce vor renunta la mine m-au urmarit cu adevarat. Nu mi-e indiferent,dar nu am ce sa fac. O sa va raspund tuturor si o sa repet ca am ales persoanele care mi-au transmis mie ceva, machiajele si look-urile care mi-au placut mie.

SpecialKoko spunea...

E normal sa alegi in functie de preferintele tale, in functie de ale cui sa votezi din moment ce e blogul tau? :)) E foarte dificil sa multumesti pe toata lumea..si eu iau fiecare entry, ma uit la greseli, la respectarea temei...e incredibil de greu sa alegi pe cineva, dar la sfarsit...e vb de ce crezi tu ca e corect ca nu poti sa lasi pe altcineva sa decida. Te pup!

Just_Me spunea...

Thank you, I really needed this. :*

Loredana Lore spunea...

E prima data cand imi fac curaj sa particip la un asemenea concurs. iti multumesc ca m-ai ales castigatoare si ca ai apreciat machiajul meu. Imi pare rau ca fetele celelalte nu sunt de accord cu decizia ta, oricine si-ar fi dorit sa castige.
Multumesc inca o data.

EndreReviews spunea...

Un concurs de acest gen naste mereu polemici.Ideea e ca unii dintre noi nu stiu sa piarda sau eventual sa se bucure pentru ceilalti.Sa nu mai vorbim ca fiecare se simte indreptatit sa judece gusturile cuiva.Mie mi s-a parut chiar frumos ca in sfarsit,la un concurs de machiaj,nu a castigat cineva care are un make-up blog.

IuliaFratieanu spunea...

Buna!
Dupa parerea mea jurizarea nu a fost facuta corect.Singura ai ales castigatoarele fara sa le ceri parerea sponsorilor concursului.M-i se pare normal sa consulti acei oameni care au avut binevointa de a te sponsoriza pt acest concurs.Parerea lor conteaza cel mai mult pt ca ei sunt cei care ofera acele produse si m-i se pare corect ca fetele clasate pe primele locuri sa merita acele produse.Fiind clasate pe aceste locuri trebuiau sa aiba cele mai frumoase machiaje,si noi cele care nu am castigat sa invatam de la ele.Mie personal nu imi inspira nimic din aceasta sarbatoare minunata care se apropie.Parerea mea este sa te consulti cu sponsorii si sa ai in vedere si parerea lor.

EndreReviews spunea...

Iulia,sponsorul poate face acest lucru cand organizeaza un concurs pe site-ul lor personal sau cand solicita in mod specific acest lucru.Sunt doua aspecte diferite:a juriza gresit (a nu respecta niste reguli,de exemplu) si a tine cont de propriile preferinte.Mi se pare ca despre asta e vorba in propozitie.

Just_Me spunea...

Iulia draga, ei au fost de acord sa sponsorizeze acest concurs si mi-au trimis o lista de cerinte pe care eu le-am respectat. Printre aceste cerinte te asigur ca nu se afla si faptul ca ei vor sa aleaga castigatoarea. Detaliile colaborarii mele cu Cosmetic-Style nu te privesc nici pe tine, nici pe altcineva. Faptul ca tu consideri ca nu a fost corect, este parerea ta personala. Nu vreau sa fiu rautacioasa dar nu mi se pare normal sa ma atacati pentru simplul fapt ca nu avem aceleasi preferinte. MIE trebuia sa imi inspire sarbatoarea, nu tie!!!
Imi pare rau, crede-ma ca ai fost pe lista castigatoarelor pana in ultimul moment si mi-a parut rau ca nu pot sa mai dau niste premii.
Se pare ca am facut bine ca nu am scos bani din buzunar pentru premiile suplimentare pentru ca exact voi m-ati atacat.

Just_Me spunea...

Da, asa e, ar trebui sa invatam sa pierdem si sa respectam gusturile celorlalti. O sa ma gandesc de 10 ori de acum inainte daca mai accept sa organizez concursuri de acest gen la mine pe blog. Pana acum am mentinut atmosfera calma si nu am primit niciodata comentarii rautacioase, drept pentru care nici nu am moderat comentariile. Ma simt prost fata de cititoarele mele mai vechi pentru comentariile care se scriu in ultimele doua zile.
Poate ca de fapt asta a deranjat, faptul ca am apreciat persoanele pe care nu le-a sustinut jumatate de blogosfera. Ma opresc aici si sper sa nu fiu nevoita sa moderez comentariile. Nu vreau sa fiu nici rea, nici presul cuiva.

Just_Me spunea...

Ma bucur din tot sufletul ca am facut asta, chiar daca sunt cateva concurente care nu sunt de acord cu decizia mea.

Doda spunea...

Eu am o intrebare ? :) Machiajul meu, care am ales sa fie unul fantezie, nu ti-a inspirat deloc Craciunul??...Am ales sa desenez acele ornamente specifice Craciunului si acei clopotei la fel si acea zana care oferea magie Craciunului ? :)
Eu nu spun nimic in legatura cu fetele pe care TU le-ai ales sa fie castigatoare , dar pe mine ma framanta mult acest lucru.
Deci ...chiar nu te-a dus deloc gandul la Craciun ? :)

Just_Me spunea...

Machiajul tau a fost unul impresionant dar a fost mult prea incarcat pentru gusturile mele. A fost frumos si l-am apreciat, dar nu uita ca au fost doar 3 premii. Stiu ca ai muncit mult la el si ca esti dezamagita, dar momentan nu pot premia decat pe cine am ales deja.
Te pup :*

Costin Moraru spunea...

felicitari castigatoarelor!
tocmai am lansat un giveaway de sarbatori pe blogul meu, sper ca te vei inscrie si tu Ioana :D -- http://www.costinm.com/2011/12/frost-project-zulu-holiday-giveaway.html

sarbatori fericite!
Costin M.